Treceți la conținutul principal

Filme care merita vazute in aceasta toamna


A fost o vara plina de premiere cinematografice, care au reusit sa ocupe locuri fruntase in box-office.Au fost si filme foarte laudate de critici si asteptate cu sufletul la gura de catre cinefili,dar care au dezamagit.Toamna aceasta, ne asteapta multe premiere cinematografice de exceptie, filme care sunt gata sa "cucereasca" inimile iubitorilor de filme din intreaga lume.Noi va recomandam cateva filme, care credem ca merite vazute in aceasta toamna.

  Inferno
Profesorul Robert Langdon (Tom Hanks) este din nou atras într-un mister aproape imposibil de dezlegat și într-o cursă contracronometru pentru salvarea întregii lumi. Sub semnul uneia dintre cele mai misterioase și longevive capodopere ale literaturii, Divina Comedie a lui Dante Alighieri, aventurile la Florența ale reputatului profesor au ca scop oprirea unui act terorist ce va afecta soarta fiecărei persoane de pe glob. Descoperiri futuriste ale științei, picturi nemuritoare și explorarea unora dintre cele mai celebre clădiri ale frumosului oraș italian punctează goana lui Langdon spre un deznodământ care ar putea schimba omenirea o dată pentru totdeauna.
Jack Reacher: Never Go Back
Acțiunea îl prezintă pe Reacher în drum spre vechea sa bază militară din Virginia, pentru a lua cina cu o femeie numită recent comandatul bazei. Însă, când ajunge acolo, este acuzat de acte de violență asupra unui coleg și de viol. Cum nu-și amintește de niciuna dintre aceste "scăpări", protagonistul este hotărât să facă totul pentru a ieși basma curată și a scoate adevărul la lumină.Sa speram ca filmul se va ridica la nivelul primei parti.
Snowden
Snowden, cu Joseph Gordon-Levitt în rol principal, este regizat de Oliver Stone.Poveste filmului lui Oliver Stone este cunoscută de toată lumea. Un analist NSA descoperă un amplu program de ascultări în masă practicat de guvernul american şi decide să-l facă public. Un subiect extrem de controversat, care le-a făcut nopţi albe realizatorilor filmului. Oliver Stone: "Am fost cu nervii întinşi şi aproape total departe de internet. Am încercat să comunicăm doar faţa în faţa sau în scris pe hârtie şi să criptăm cât mai mult. Am criptat toate conversaţiile telefonice pe care le-am purtat. "Joseph Gordon: "Au fost voci din branşă care mi-au spus că este un personaj controversat, că nu este o alegere bună, comercial vorbind. Dar eu nu iau aşa decizii. Am citit despre el, despre ce a făcut şi cum a făcut-o. Îi sunt recunoscător pentru tot şi mă simt onorat că am putut să-l interpretez."
Rings
Al treilea film al celei mai celebre francize de origine japoneză prezintă evenimentele petrecute înainte de The Ring 2. Cu treizeci de ani înainte de apariția casetei ucigașe, Samara Morgan este adoptată după ce mama ei naturală a înnebunit. Maltratată de părinții adoptivi, Samara este închisă într-un puț, ceea ce dă naștere celebrului blestem. Ca multe alte filme de groază japoneze, și acesta se bazează pe imaginea neliniștitoare a unei fetițe cu păr lung și negru, care-i acoperă fața.
The Magnificent Seven
„Cei șapte magnifici”, este o readaptare modernă a unei povești clasice într-un western de acțiune ce redă povestea a șapte pistolari justițiari care eliberează o comunitate de sub teroarea unor bandiți.Localitatea Rose Creek din Mexic se află sub controlul dur al industriașului Bartholomew Bogue (Peter Sarsgaard), iar oamenii sunt disperați și vor să se elibereze de sub tirania lui. Sub conducerea Emmei Cullen (Haley Bennett), ei caută protecție din partea unui grup de șapte pistolari, cunoscuți vânători de recompense și asasini plătiți: Sam Chisolm (Denzel Washington), Josh Faraday (Chris Pratt), Goodnight Robicheaux (Ethan Hawke), Jack Horne (Vincent D’Onofrio), Billy Rocks (Byung-Hun Lee), Vasquez (Manuel Garcia-Rulfo) și Red Harvest (Martin Sensmeier).Pe măsură ce se pregătesc de confruntarea cu bandiții industriașului, cei șapte se trezesc că luptă pentru mai mult decât bani.Cei şapte magnifici beneficiază din plin de carisma celorlalţi actori principali, de la negociatorul Denzel, la amuzantul Pratt şi tot mai înţeleptul Hawke. Vincent D'Onofrio este şi el foarte bun în rolul vânătorului de piei roşii prins în lupta din Rose Creek, iar Byung-hun Lee şi Martin Sensmeier poate că au o funcţie decorativă, dar aptitudinile lor fizice (arte marţiale, trasul cu săgeata) sunt folosite foarte bine în luptă.Ce mai încoace şi încolo, Cei şapte magnifici este echivalentul western al lui Furios şi iute 7 şi chiar merită o vizită la cinema.
Miss Peregrine's Home for Peculiars
Atunci când Jake descoperă indicii despre un mister care cuprinde realități și timpuri alternative, el descoperă un refugiu secret, cunoscut drept Căminul Domnișoarei Peregrine pentru Copii Ciudați. Pe măsură ce Jake află mai multe despre rezidenții acestuia și despre abilitățile lor neobișnuite, el își dă seama că siguranța este o iluzie, și că pericolul pândește sub forma unor inamici puternici, și ascunși. Jake trebuie să își dea seama ce este real și ce nu, în cine poate avea încredere, și cine este el cu adevărat. COPIII DOMNIȘOAREI PEREGRINE: ÎNTRE DOUĂ LUMI impresionează prin multitudinea de imagini fantastice și captivante, prin personaje memorabile, bătălii epice și manipulări unice ale călătoriilor în timp - toate aduse la viață de Tim Burton, în stilul grandios al filmelor sale Edward Scissorhands [Edward Mâini-de-Foarfecă, n.t.], Alice in Wonderland [Alice În Tara Minunilor, n.t.], The Nightmare Before Christmas [Coșmar înainte de Crăciun, n.t.], și Charlie and the Chocolate Factory [Charlie și Fabrica de Ciocolată, n.t.]. Și, cel mai important, este vorba despre acceptarea a ceea ce noi toți avem original și ciudat în noi.De la regizorul vizionar Tim Burton, și bazat pe romanul bestseller omonim, vă prezentăm o experiență cinematografică de neuitat.

Bridget Jones's Baby
Renée Zellweger și Colin Firth, alături de Patrick Dempsey, sunt protagoniștii noului capitol din BRIDGET JONES ÎNSĂRCINATĂ, continuarea seriei de comedii romantice cu burlăcița preferată a întregului mapamond.Regizat de Sharon Maguire (Jurnalul lui Bridget Jones), noul film o găsește pe îndrăgita eroină creată de scriitoarea Helen Fielding... însărcinată.După ce s-a despărțit de Mark Darcy (Firth), Bridget Jones (Zellweger) nu a trăit tocmai un final de poveste. Acum are 40 și ceva de ani, și e din nou singură, așa că se decide să se concentreze pe jobul său de producător de știri, și se înconjoară de prieteni vechi, dar și noi. Pentru prima dată în viața ei, Bridget simte că are totul sub control, așa că ce ar putea să meargă prost?Însă în viața ei își face apariția un american fermecător, Jack (Dempsey), pretendent care e tot ce dl. Darcy nu a putut să fie. Printr-o întorsătură neașteptată a sorții, Bridget se trezește că e gravidă, dar are o dilemă, căci nu poate fi decât pe jumătate sigură de identitatea tatălui copilului. Nou-venită în distribuția celui de-al treilea capitol al seriei o mai are în distribuție și pe Emma Thompson, iar producători sunt Tim Bevan și Eric Fellner, de la Working Title Films, alături de Debra Hayward.Un film perfect pentru o seară în oraş în cuplu sau cu prietenele, Bridget Jones's Baby nu ar trebui să-i sperie pe spectatorii mai tineri, căci scenariştii le-au pregătit şi lor o mulţime de gaguri care subliniază conflictul dintre generaţii.
The Conjuring 2
Desi este un film care a avut premiera in aceasta vara,suntem convinsi ca sunt destui care nu l-au vazut,asa ca vi-l recomandam cu mult drag, deoarece il consideram unul dintre cele mai bune filme horror din ultimii ani.Vera Farmiga şi Patrick Wilson revin în rolurile soţilor Warren care trebuie să investigheze unul dintre cele mai terifiante cazuri din profesia lor. Aceştia ajung în nordul Londrei pentru a ajuta patru copii şi mama lor care locuiesc într-o casă bântuită de spirite malefice terifiante.Un film care nu trebuie ratat, mai ales de catre fanii acestor filme.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Seriale europene care merita vazute in aceasta viata

Seriale care ne-au marcat copilaria si adolescenta

Alte filme si seriale asiatice care merita vazute in aceasta viata (partea 1)