Treceți la conținutul principal

Runa Ria:"Cheia pentru usa fericirii mele se afla in Romania..."


Focoasa si talentata artista din Rusia, Runa Ria(Andreea),a vizitat luna trecuta tara noastra si ne-a acordat un interviu special si in exclusivitate .Runa Ria iubeste foarte mult Romania, ea invatand foarte bine limba romana si dorindu-si foarte mult sa se mute aici.

R:Cum a fost vizita in Romania?Ce reprezinta Romania pentru tine?
A:Nici nu stiu cu ce sa incep. Asa ca va spun toata povestea. Lunile iunie-iulie si inceputul lui august au fost groaznice pentru mine, si va explic de ce. Anul trecut am ajutat pe cineva, si persoana respectiva mi-a creat foarte multe probleme. A existat un risc foarte mare pentru mine de a ramane in Rusia. Se putea intampla sa fiu retinuta la Sheremetyevo (aeroportul international din Rusia, din care am plecat in Romania), pentru ca persoana pe care am ajutat-o m-a bagat in datorii fata de stat. Am apelat la foarte multi oameni in speranta ca ma vor ajuta. Dar nimeni nu m-a ajutat. Am fost atat de disperata si nicicum nu am putut sa imi gasesc linistea, am fost in depresie si am facut o cadere nervoasa. Cu 2 saptamani inainte de plecare am primit invitatia cu care a trebuit sa merg la ambasada sa depun pentru viza. Dar acolo au gresit 2 cifre, si a trebuit sa facem alta. Si am schimbat data plecarii, am stabilit alta – 14 august in loc de 7. Pe 8 august am ajuns la ambasada Romaniei sa depun pentru viza. Nu am fost singura, in afara de mine, au ajuns vreo 12 persoane la ambasada care vroiau viza. Pe toti ceilalti i-au primit ok, dar multi ori au avut probleme cu actele lor, ori le-au pus prea multe intrebari gen “ce, cum, unde, pentru ce” etc. Cu mine a fost cu totul altceva. Am fost singura persoana care vorbea limba romana. La inceput vorbeam ruseste, insa mi-a scapat un cuvant care m-a dat de gol. Reprezentantul ambasadei, care imi lua actele, a auzit asta, s-a uitat in pasaport si, zambind, a inceput sa imi vorbeasca romaneste. S-a mirat ca stiu romana asa bine, m-a intrebat de ce nu ma mut in Romania, mi-a spus si multe complimente. Nimeni nu m-a intrebat nimic, am vorbit doar despre vizita mea in Romania, ce asteptari am, ce planuri am, ce locuri as vrea sa vizitez. Deci pot sa zic ca am fost primita super bine!!! El mi-a spus sa vin pe 12 august la ora 4. Deci de ziua mea am primit cel mai frumos cadou – viza! Cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat vreodata! Atat de socata am fost ca totul a mers asa bine, incat nu am putut scoate un sunet, am zambit doar. Dar am iesit de acolo plina de emotii, simteam parca zbor de la ele, atat de puternice au fost. Nu imi venea sa cred… 10 ani am visat, si acum a devenit realitate… Nu mi-am sarbatorit ziua de nastere, urmatoarea zi am petrecut-o facandu-mi bagajele si pregatindu-ma pentru calatorie. Si am zis sa nu dorm 2 zile inainte sa plec in Romania, fiindca mi-e frica de avioane si speram sa adorm in timpul zborului. Am vazut lumina zilei, si cand a rasarit soarele, am sunat sa imi comand taxi si am plecat la 8:30 la aeroport fiindca la 11:45 am avut zbor. Acolo eu tremuram cu tot corpul cand treceam prin control… Si abia apoi, cand mi-au verificat pasaportul si m-au lasat sa plec, eu doar m-am uitat la cer si am zis “multumesc” in soapta. Era sa lesin. Am ajuns la poarta si am inceput sa sun pe toti sa le spun cu lacrimi in ochi ca am reusit sa trec. Eram foarte somnoroasa si nu ma gandeam bine, dar frica de avioane si stresul in exces ma tineau treaza. M-am urcat in avion, am luat un fenazepam in speranta de a ma linisti, mi-am pus dopuri in urechi si masca pe ochi, dar somnul nu ma lua. Cand avionul s-a ridicat in aer, am inceput sa tremur si mai tare, eram toata alba la fata, imi era foarte frig, imi transpirau mainile, si aveam ochii larg deschisi de frica. Am chemat o stewardessa si i-am cerut calmante. Mi-a dat o pastila, dar tot nu m-a ajutat… Zborul a durat 3 ore 30 de minute, si nu m-am calmat pana nu am facut primul pas pe pamantul Romanesc. La aterizare si decolare ma tinea de mana o tanara rusoaica care a vazut ca mor de frica si ma tin cu unghiile de scaun. Chiar muream de frica in avionul asta, dar mi-am propus sa ajung in Romania cu orice pret. Si asta a fost ultima mea incercare. Am coborat din avion, la iesire m-a luat unchiul meu. M-am uitat imprejur… Nu imi venea sa cred ca sunt in Romania… El m-a dus acasa sa imi las valiza acolo. Primul lucru pe care l-am observat cand am ajuns a fost caldura infernala. Eu cu unchiul meu ne-am dus la cumparaturi, eram moarta de oboseala deja. Dar partea interesanta abia a inceput. Pe la 6-7 am iesit de la magazin. Si am uitat unde ne-am lasat masina, am pierdut-o la parcare =)))) Am cautat-o fix 1 ora 15 minute. Cand am gasit-o, unchiul a zis ca trecem si pe la fiica sa. Numai asta imi mai lipsea, la cat de obosita eram, nu aveam chef de nimic. Am stat vreo 40 de minute la fiica lui, eu nu am coborat din masina ca nu eram in stare. Dupa aia am ajuns acasa, unchiul a zis sa facem curatenie ca apartamentul era gol pana acum, mi-a zis “hai sa facem curat chiar acum ca eu te las maine, iar acum te pot ajuta”. Dar i-am spus ca nu ma mai tin pe picioare si ma pun la somn, mai bine fac singura dar sa fiu odihnita. Fiind vorbaret mare, el nu m-a lasat sa dorm asa usor. Avea chef de vorba si am mai stat o ora cu el, dupa care am zis ca nu mai pot. Si asa dupa 32 de ore de nesomn am picat imbracata direct in pat. Somnul nu venea, eram foarte obosita si fericita in acelasi timp. Si am sunat pe un prieten sa ii zic ca am ajuns in Romania. Am inceput asa: “Buna bro, stii cine te suna?” Va dati seama, nu m-a recunoscut dupa accent :))))) Abia apoi cand m-a bufnit rasul si am zis ca sunt Runa, s-a facut o pauza mica, si in tacerea asta el a strigat “AI AJUNS !!! Doamne, nu creeed, te-au lasat sa treci!” Am vorbit putin cu el, dupa aia am inchis ochii si am adormit in 3 minute. A doua zi m-am trezit cu zambetul pe buze, ma simteam super bine!!! si primul lucru pe care l-am facut a fost sa intru pe internet sa anunt pe toata lumea ca am ajuns in Romania. Mai pe seara am iesit sa ma vad cu un amic artist. Si in urmatoarele zile tot asa a fost, ieseam mai pe seara cu prietenii. In afara de cei pe care i-am cunoscut pe internet deja, inainte sa ajung in tara, am cunoscut inca cativa oameni minunati cu care m-am imprietenit. Aceste au fost cele mai senine zile din viata mea! Bine, sa fiu sincera, primele zile eu am fost un pic suparata pentru ca asteptam pe cineva sa vina la mine, fiindca a promis el pana in ultima clipa ca vine la mine cand ajung eu in Romania, insa, cand l-am sunat din Romania si am zis ca m-am tinut de cuvant si am facut 2000 de kilometri si acum e randul lui sa se tina de promisiune, el a inceput sa caute tot felul de scuze si n-a venit. M-am suparat rau, am fost foarte trista. Dar mi-a trecut repede, pentru ca eram in locul viselor mele, inconjurata de oameni care intr-adevar se bucura ca ma au alaturi, ma iubesc si ma apreciaza. Stiti cum se spune la noi… “Locul sfant niciodata nu e gol”, inseamna ca nimeni nu e de neinlocuit. Si locul din inima mea care a ramas gol dupa mii de promisiuni si minciuni, a fost ocupat foarte repede de o persoana speciala cu care ma cunosc de vreo 2 ani si ceva si niciodata nu am vorbit asa des, dar cand am ajuns in Romania, l-am cunoscut personal, si acum ceea ce mi se intampla cand sunt alaturi de el e pur si simplu de vis . Mai frumos de atat nu se poate, acum primesc de la el tot ce imi lipsea atatia ani! Si ca sa rezum, cheia pentru usa fericirii mele se afla in Romania. Acolo mi s-au implinit toate dorintele. Am avut o vacanta de vis! M-am vindecat imediat de o boala pe care am avut-o, am scapat de stres, ma simt la locul meu. Am fost atat de fericita si bucuroasa, incat am avut inspiratie si am compus 2 piese. Am fost la al 9 cer de fericire si abia astept sa ajung iar! Pe 4 septembrie am parasit tara si sincer va spun, cand am auzit motorul, am inceput sa plang in avionul ala ce ma ducea departe de locul asta.
R:Ce-ti place cel mai mult in tara noastra?
A:Asa cum am mai spus, eu nu prea ma inteleg cu rusii. Ma inteleg foarte bine cu romanii. Sunt mult mai simpli, mult mai intelegatori. Si bineinteles, eu ador limba romana si o consider cea mai frumoasa limba din lume. Eu nu am fost decat in Bucuresti, si mi-a placut enorm absolut totul! E un oras foarte frumos, seamana cu Moscova, dar e mult mai frumos. Planuiam sa ajung si in alte orase, dar am decis sa raman in capitala ca sa petrec ultimele zile cu prietenul meu. Data viitoare poate voi vizita si alte locuri.
R:Ce proiecte de viitor ai?
A:Mai sus am scris ca am avut inspiratie si am compus 2 piese. Una e un pic trista, e piesa de adio, am inceput sa compun si instrumentale si de data asta totul e facut de mine – si negativul, si liniile, si versurile, sper sa o lansez in septembrie, cel tarziu octombrie. Dar cealalta piesa a fost scrisa cand eram la culmea fericirii, se numeste “International love”, e o piesa vesela, o sa fie in colaborare cu T-RoMaN care s-a ocupat de instrumentalul, si prin ea o sa va povestesc despre iubire internationala, cum este sa ai un iubit strain, sa inveti limba in care vorbeste el doar ca sa intelegi ce spune, cum este sa astepti si cat de dulce e momentul intalnirii. Multi au avut relatii la distanta, multi s-au cunoscut pe internet, si cu siguranta li se va parea cunoscut acel sentiment despre care voi povesti prin piesa. Sunt sigura ca o sa va placa! Si mai am o piesa, tot in colaborare cu T-RoMaN, se numeste “Discover me”, aceasta va fi o piesa foarte senzuala, e lenta si sexy si povesteste despre prima noapte de dragoste, despre momentul ala special, cand sunteti la inceputul unei noi relatii, foarte fericiti impreuna si totul vi se pare roz. Nu stiu exact cand o lansez, dar sper toamna asta.
R:Un mesaj pentru toti romanii si pentru cititori.
A:Dragi prieteni, cu unii din voi eu m-am vazut personal, cu altii urmeaza sa ma vad data viitoare cand ajung in tara, insa sunt multi cu care nu ma voi vedea, normal ca nu poti sa te vezi absolut cu toata lumea (desi eu as vrea:)). Vreau sa va multumesc ca imi ascultati piesele si imi cititi interviurile! Si acum - mesaj pentru cei care deja ma cunosc si cei care pentru prima data citesc interviu cu mine si afla cine e Runa Ria: va multumesc tuturor, am fost primita foarte bine in Romania, aveti o tara minunata, mi-a placut enorm acolo si abia astept sa revin! Iubiti-va mult, fiti sanatosi si fericiti! Va pup, from Russia with love, Runa Ria.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Seriale europene care merita vazute in aceasta viata

Seriale care ne-au marcat copilaria si adolescenta

Alte filme si seriale asiatice care merita vazute in aceasta viata (partea 1)