Treceți la conținutul principal

New Single:ADELE - Skyfall (James Bond)

Cântăreaţa britanică Adele a lansat în această dimineaţă, la ora 00.07 (ora Angliei), piesa de pe coloana sonoră a filmului care îl va conduce pe James Bond într-o nouă misiune periculoasă, "James Bond, Skyfall". Noua temă a producţiei cu agentul 007
a devenit imediat un hit şi se aşteaptă să ajungă în scurt timp pe locul întâi în iTunes, o premieră pentru coloanele sonore ale francizei. Cu versurile compuse de Adele, care s-a semnat cu numele A. Adkins, în colaborare cu producătorul Paul Epworth (cu care Adele a scris hitul "Rolling in the deep") şi muzica realizată de J.A.C. Redford, un compozitor şi orchestrator de film care a mai lucrat la The Amazing Spider-Man, Avatar şi Wall-E, piesa "Skyfall" a devenit imediat una dintre cele mai cumpărate melodii de pe iTunes. Potrivit, showbiz411.com, până la finalul acestei zile, piesa, care poate fi cumpărată pentru aproximativ un euro, ar putea ajunge pe primul loc în ceea ce priveşte descărcările de pe iTunes. Filmul "James Bond, Skyfall" se va lansa în cinematografe la sfârşitul lunii octombrie, criticii spunând că "Skyfall" este o piesă specifică peliculei cu agentul 007, care ar putea, însă, să nu fie apreciată şi de fanii artistei, pentru că reprezintă un alt tip de public. Artista britanică s-a alăturat astfel numelor celebre precum Dame Shirley Bassey, Sir Paul McCartney şi Louis Armstrong, care au compus teme muzicale pentru filmele din seria Bond.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Bianca Ștefania Toma – copilul de aur al tenisului de masă românesc

  Patru titluri naționale, victorii europene și o calificare în elita mondială.La doar 11 ani, Bianca Ștefania Toma a reușit ceea ce puțini sportivi pot visa: să devină cea mai dominantă jucătoare U11 din Europa, să cucerească toate titlurile majore din țară și să își asigure un loc binemeritat în elita mondială a tenisului de masă.Sportiva legitimată la CSM Slatina a avut un an 2025 de poveste, încununat cu patru medalii de aur la Campionatele Naționale – la simplu, echipe, dublu și dublu mixt. Aceste performanțe excepționale confirmă talentul său uriaș, munca asiduă și mentalitatea de campioană care o caracterizează.

Dj Lucian (Lucian Mitrache):"China nu este doar o destinație turistică, ci o adevărată experiență care îți deschide mintea și sufletul. În China, totul este la superlativ!"

Shaggy & Akon revin în forță cu "Boom Body" – hitul produs de românul Costi Ioniță care cucerește topurile internaționale