Treceți la conținutul principal

Mandinga in finala Eurovision

Romania s-a calificat in finala Eurovision, de sambata, de la Baku.
Trupa Mandinga, cu piesa Zaleilah, a ocupat, in semifinala de ieri, unul din cele 10 locuri pentru marea finala. Prima țară anunțată că s-a calificat în finală a fost România, iar a doua Moldova. Mandinga a intrat in semifinala pe pozitia a sasea si a incins publicul prin coregrafie si prin decor.Elena a dovedit ca se poate descurca foarte bine, in ciuda unor probleme tehnice care au facut-o sa nu auda nimic in casti. Mai mult, Elena a fost desemnata oficial cea mai frumoasa participanta de la editia de anul acesta. “Suntem foarte fericiți că am intrat în finală, am avut niște probleme cu monitorizarea în căști.A fost foarte ciudat să nu aud nimic, dar din fericire am reușit să cânt melodia până la capăt și chiar am reușit astfel să ajungem în finală”, a spus solista trupei Mandinga despre incidentul de pe scenă. Romania s-a calificat in finala de pe 26 mai alaturi de Republica Moldova, Islanda, Ungaria, Danemarca, Albania, Cipru, Grecia, Rusia si Irlanda.Romania va fi cea de-a 14-a finalistă în ordinea intrării pe scenă sâmbătă seară. Moldova va cânta a 26-a, iar Ungaria va cânta în prima parte, având a doua poziție de intrare în concurs. Pe lângă participarea la Eurovision, trupa Mandinga îşi mai ocupă timpul cu ceva: filmează un videoclip în capitala Azerbaidjanului. Membrii trupei au profitat de şederea în Baku şi au filmat o parte din noul videoclip în zona veche a oraşului, în care se află o fortăreaţă apreciată de turişti.Piesa ce va beneficia de videoclip este ”Papi Chulo”, compusă de Costi Ioniţă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Seriale europene care merita vazute in aceasta viata

Alte filme si seriale asiatice care merita vazute in aceasta viata (partea 1)

 

Dj Lucian(Lucian Mitrache):"Fericirea este medicamentul care nu te va trimite la doctor niciodată, iar zâmbetul, cea mai frumoasă formă de comunicare a sufletului."