Treceți la conținutul principal

Movie Time:John Carter (2012)

Saptamana aceasta are premiera in Romania , un film plin de aventura,actiune si multe efecte speciale. Inspirată din romanul "A Princess of Mars" al autorului Edgar Rice Burroughs, primul volum dintr-o serie de 11 care a fost publicat în anul 1912, fantezia SF "John Carter" îl are în centrul acţiunii pe eroul cu acelaşi nume, un veteran al Războiului Civil
, care a luptat de partea Confederaţiei şi care s-a ascuns din calea indienilor apaşi într-o peşteră, fără să ştie că este vorba despre o poartă a timpului şi că va fi teleportat pe planeta Barsoom (Marte). Deşi iniţial planeta Marte se asemană cu Terra în ceea ce priveşte condiţiile de mediu, subţierea atmosferei şi secarea oceanelor au transformat-o într-o regiune aridă şi neospitalieră, iar conflictul de proporţii epice dintre Red Martians şi Green Martians a adus-o în pragul distrugerii. John Carter este luat prizonier de către Green Martians, creaturi barbare de culoare verde, cu patru braţe şi cu o înălţime de peste 3,5 metri, dar reuşeşte să evadeze şi îi ajută pe Tars Tarkas, prinţesa Dejah Thoris şi poporul lor de Red Martians să îşi înfrunte duşmanii. Dându-şi seama că poate înclina balanţa victoriei într-o parte sau în alta datorită forţei lui superioare şi că în mâinile sale stă salvarea planetei Barsoom, John Carter se îndrăgosteşte de frumoasa Dejah Thoris şi luptă alături de ea.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Bianca Ștefania Toma – copilul de aur al tenisului de masă românesc

  Patru titluri naționale, victorii europene și o calificare în elita mondială.La doar 11 ani, Bianca Ștefania Toma a reușit ceea ce puțini sportivi pot visa: să devină cea mai dominantă jucătoare U11 din Europa, să cucerească toate titlurile majore din țară și să își asigure un loc binemeritat în elita mondială a tenisului de masă.Sportiva legitimată la CSM Slatina a avut un an 2025 de poveste, încununat cu patru medalii de aur la Campionatele Naționale – la simplu, echipe, dublu și dublu mixt. Aceste performanțe excepționale confirmă talentul său uriaș, munca asiduă și mentalitatea de campioană care o caracterizează.

Dj Lucian (Lucian Mitrache):"China nu este doar o destinație turistică, ci o adevărată experiență care îți deschide mintea și sufletul. În China, totul este la superlativ!"

Shaggy & Akon revin în forță cu "Boom Body" – hitul produs de românul Costi Ioniță care cucerește topurile internaționale